Cel mai cunoscut producător britanic de telefoane mobile de lux, Vertu, lansează cea mai nouă generaţie de smartphone – Constellation, punând în balanţă tehnologia ultraperfomantă, calitatea excepţională a materialelor şi platforma de servicii dedicate Vertu. Este conceput pentru cei care călătoresc în permanență, sloganul Vertu fiind “un telefon global”.
Noul Constellation include suport Dual SIM şi este adaptat pentru mai mult de 34 frecvenţe şi protocoale internaţionale. Display-ul HD WQHD AMOLED de 5.5″ din cristal de safir şi camera principală de 12 MP oferă imagini de o calitate excepţională, calitatea sunetului fără cusur fiind asigurată de un sistem Dolby Digital Plus. Serviciile exclusiviste Vertu Concierge şi Vertu Life vin în completarea stilului de viaţă al utilizatorului lor. Iar accesul gratuit la platforma de Wi-Fi iPass, cea mai mare reţea de internet şi hotspot-uri din lume, vin ca o completare.
Legat de partea estetică, acest telefon de lux îmbină design-ul britanic cu cel modern, rezultatul fiind demn de cele mai multe aprecieri.
Telefonul este deja disponibil în magazine, de la data de 1 Martie 2017, în România livrarea primelor telefoane Constellation făcându-se pe baza unei de liste de aşteptare, clienții fideli având întâietate. Preţul acestuia va fi de 4100 euro.